Cabinet Individual de Psihologie Dancea Mirela Lămîița
Calea Circumvalațiunii nr.24, bl. 78A ap.3 Timișoara
| 0356 437 220 | 0726 421 082 | 0773 557 345 | psicabinet@yahoo.com

 

Vindecarea după separare este un proces îndelungat care începe în primul rând cu părinții. În primul rând, este recomandat ca părintele rămas singur să își găsească un grup de sprijin, alcătuit din prieteni, rude sau colegi, care să-i ofere încurajare, resurse și tehnici de supraviețuire.

Părintele în cauză să spună adevărul copilului. Foarte clar, părintele să-i explice propriului copil, că aceasta separare îi implică doar pe părinți și nu are nimic de a face cu el. Aceste informații sunt necesare copilului indiferent de vârstă, evident printr-o manieră apropiată vârstei la care se află.

Copilul să fie asigurat că este iubit de ambii părinți, chiar și de cel care părăsește familia pentru o altă relație.

Schimbările în viața copilului să se facă progresiv, într-un mod lent. Este destul de dificil pentru un copil să fie separat de un părinte. Iar dacă acest pas vine împeună  cu pierderea unor membri din familie, colegi de școală, prietenii sau vecini din cauza schimbării domiciliului, experiența este cu atât mai traumatică. Poate unele ajustări sunt neaparat necesare, dar este indicat ca totul să se facă preventiv și progresiv.

Părintele care a rămas cu copilul nu este sfătuit să se grăbească în formarea de noi relații cu sexul opus. Este indicat să treacă cel puțin doi ani până se va stabili o relație nouă, pentru a lăsa timp copiilor să se vindece după separarea printilor. Fiind predispuși la vulnerabilitate, o altă relație,  prea devreme, va crea in mintea copilului  și mai multă confuzie și vină.

Copilul  simte nevoie să își iubească ambii părinți. Să nu lăsăm ca durerea și nesiguranța să știrbească relația copilului cu celălalt părinte. Copilul se va simți mult mai ușurat că va avea voie să-și iubească celălalt părinte.

Părintele să nu îl vorbească de rău pe celălalt. Nu este voie să transformăm copilul într-un dușman al celuilalt părinte.

Orice conversație despre finanțe, ore de vizitare, dispute familiare sau alte subiecte delicate, trebuiesc ținute departe de urechea copilului, pentru a păstra și proteja inocența lui.

În ciuda propriilor obstacole, după un divorț, părinții au responsabilitatea de a-și îndruma copiii pe tot parcursul acestui proces de recuperare, fie el lung sau scurt. Ar fi de preferat ca părinții să dea explicații clare, în functie de vârstă, la ceea ce se întâmplă și de ce. Pe cât posibil să le spună la ce să se aștepte în viitor asigurându-i ca vor fi înștiințați din timp de toate schimbările ce vor veni2. Astfel, părinții își pot consilia copii încurajându-i să comunice cu ambii părinți deschis, să pună întrebări și să își exprime părerile despre divorț. Să lăsăm copilul să plângă dacă asa simte. În așa fel el își poate descărca tensiunea acumulată, dar își poate exprima și sentimentele, pe care părintele are datoria să le ascultate în mod regulat și de câte ori este nevoie.

Un alt ajutor oferit copilului este prezența fizică și psihică a celor doi părinți iubitori. Nevoia de un tată crește și se acutizează odată cu adolescența. Walerstein spune:” Natura relației tată-copil este ceea ce influențează cel mai mult dezvoltarea psihologică și nu numărul sau densitatea vizitelor paternale.”

Copilul are nevoie să fie mângâiat. Îmbrățișările, legănatul, strângerea de mână, sau alte comportamente afective vor reface treptat încrederea pierdută. Chiar și adolescenților le va face plăcere o bătaie pe umăr, atunci când se află acasă.
Se poate spune că, majoritatea copiilor reacționează la separarea părinților prin manifestarea unor semne de suferință, mai mult sau mai puțin vizibile. Uneori, au accese de furie prelungite,  alterori pot plânge mai ușor decât în mod obișnuit. Devin dintr-o dată mai temători cu privire la clipele separării, cum ar fi momentul lăsării la grădiniță sau atunci când trebuie să meargă la culcare. Pot apărea chiar și schimbări în obiceiurile culinare, semn ca cei mici trec printr-un moment dificil.

Divorțul părinților este o traumă majora pentru copii. Acestia, nu înteleg de ce unul dintre părinti trebuie să-i părăsească. Iar psihologii spun foarte limpede: copiii ai căror părinți s-au despărșit au mari șanse să treacă printr-un divorț la rândul lor.

Cristina Baruta